[wpseo_breadcrumb]
Solicitarea duplicatului certificatului de naștere în Republica Moldova
Nu este nevoie să explicăm cu ce probleme ne putem întîlni în cazul pierderii unui certificat de naștere. Acesta este singurul document care confirmă identitatea copilului. Fară el copilul nu va fi capabil de a primi nici cod personal de identificare nici buletin de identitate. Cu toate acestea, de multe ori există astfel de situații în care se pierde certificatul de naștere. Necesitatea de solicitare duplicate de certificat de naștere md poate să apară în cazul cînd:
- Este deteriorat certificat de naștere;
- A fost furat, pierdut, laminat (unele persoane pentru a preveni deteriorarea actelor de stare civilă le laminează, în timp ce acest lucru nu este permis și atrage în mod automat după sine inpracticabilitatea acestora);
- Este imposibil de citit datele din certificat de naștere;
- A fost distrus.
Pentru început, va trebui să va deplasați la Oficiul Stare Civilă, unde inițial a-ți înregistrat copilul dumneavoastră. În consecință, această instituție a și eliberat certificatul de naștere pentru copilul dumneavoastră. Dacă aveți o situație în care nu locuiți în acel oraș, care a eliberat certificatul de nastere a copilului, și nu aveți nici o modalitate de a ajunge la Oficiul Stare Civilă din acea localitate, va trebui să va adresați la Oficiul stare civilă de la locul actual de trai pentru obținere duplicat certificat de nastere.
În continuare, ve-ți completa o cerere privind eliberare duplicat certificat de nastere copil , la oficiul stare Civilă la locul de trai, în cazul cînd nu aveți posibilitatea de a vă deplasa în persoană la Oficiul Stare Civilă, care a eliberat inițial documentul. În asemenea caz, specialistul oficiului Stare Civilă la care ați scris cererea, va trimite un demers către oficiul Stare Civilă unde care ați primit certificatul de naștere, cu solicitarea pentru a vă oferi un duplicat.
O astfel de procedură desigur, durează un pic mai mult timp.De asemenea aveți posibilitatea să trimiteți cererea de eliberare duplicat certificat de nastere prin postă, la Oficiul stare Civilă care a eliberat certificat de nastere. La cerere nu uitați să anexați copiile buletinelor de identitate, bonul privind plata serviciilor, taxa eliberare duplicat certificate de nastere și copia certificatului de căsătorie.
În cererea tip duplicat certificat de nastere trebuie să indicați: numele, prenumele și adresa solicitantului; numele, prenumele, patronimicul persoanei cu privire la care se solicită certificatul; ce fel de duplicat de certificat este necesar; când și de către care oficiu Stare Civilă a fost efectuată înregistrarea nasterii copilului Dvs.(care a eliberat certificat de nastere); motivul solicitării eliberare duplicat certificate de nastere acestei cereri, precum si semnătura personală a solicitantului.Solicitarea eliberare duplicat certificat de nastere online de asemenea poate fi făcută.
Acte necesare pentru duplicatul certificatului de naștere
- Cerere;
- Buletin de identitate al titularului;
- Certificatul de naştere (copie) în cazul în care s-a păstrat, certificatul de căsătorie (copie) (în caz că în buletinul de identitate figurează numele de familie luat după căsătorie);
- Dovada împuternicirii (procura sau contract de mandat);
- Certificatele de stare civilă care fac dovada gradului de rudenie.
Duplicatul certificatului de naştere în Chisinau poate fi eliberat următoarelor persoane:
- titularului actului de stare civilă, rudelor de gradul I şi II pe linie dreaptă, rudelor de gradul I pe linie colaterală, precum şi soţului/soţiei acestuia (pentru cazuri excepţionale argumentate în scris);
- reprezentantului acestuia:
- părinţilor, tutorilor sau curatorilor, reprezentantului autorităţii tutelare, în cazul persoanelor ce nu au capacitate deplină de exerciţiu (minorul, persoana limitată în capacitatea de exerciţiu sau declarată incapabilă prin hotărîrea instanţei judecătoreşti);
- persoanelor terțe, reprezentant legal ( avocat împuternicit prin contract de mandat, procură).
Duplicat certificat de nastere poate fi solicitat la:
- Oficiul Starii Civile deținător al actului
- Oficiul Starii Civile de la domiciliul solicitantului
- Serviciul Stare Civilă la Direcția audiență și eliberarea documentelor
- Ambasadele și oficiile consulare ale R. Moldova aflate peste hotare
Eliberare duplicat certificat de nastere in cit timp poate dura variaza de la 1 ora pînă la 20 de zile
Duplicatul certificatului de naştere prețul pentru cetățenii Republicii Moldova de asemenea variaza de la:
- 20 zile – 450 lei;
- 10 zile – 600 lei;
- 5 zile – 750 lei;
- 24 ore – 900 lei;
- 6 ore – 1100 lei.
Pentru cetățenii moldoveni care se află în afara hotarelor Republicii Moldova prețurile pentru obținerea duplicatului certificatului de naștere încep de la 50 de euro.
Legislația în vigoare permite scutirea de plata a taxei pentru serviciul respectiv pentru unele categorii de persoane.
Sunt scutiţi de plata tarifului pentru serviciile prestate persoanele fizice:
- invalizii de grupa I, II şi a III-a;
- participanţii la al II-lea război mondial;
- pensionarii de vîrstă;
- părinţii care au 3 şi mai mulţi copii ;
- copiii orfani;
- participanţii la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl;
- cetăţenii Republicii care au participat la conflictele armate în interesul Republicii Moldova – achită 50 % din costul total al serviciului;
O altă preocupare a părinților care au pierdut documentul principal al copilului , este modul de a obține un duplicat al certificat de naștere în cazul în care copilul nu este înscris în actul de identitate? Nu vă faceți griji, pentru că toate cazurile de înregistrare a actelor de nastere în registre conțin informații complete despre părinții – astfel încât pentru a obține duplicat certificat de nastere Moldova este suficient doar buletinul de identitate al parintelui.
Eliberarea duplicatului certificatului de naștere copil este interzisă dacă:
- Părinții (unul dintre părinți), ai copilului sunt lipsiți de drepturile părintești sau restricționați în drepturile părintești;
- La cererea persoanelor menționate anterior li se eliberează un formular de certificat , care să confirme faptul înregistrării de stat a nașterii copilului.
În orice moment aveți posiilitate să ne contactați în orice mod convenabil pentru Dumneavoastră, sau să apelați la nostru consultantul nostru de pe site sau telefonic!
Acte – Moldova va remite actul tradus şi la necesitate apostilat / supralegalizat la orice adresa indicată de DVS: prin poștă rapidă sau o alta modalitate la discreția DVS (autobuz, tren etc.)
Noi activăm de circa 10 ani și avem cea mai vastă experiență. Avem o reputație impecabilă și ne recomandă rudelor și prietenilor cei, care deja au beneficiat de serviciile noastre.